Deian Sorescu a impresionat la primele meciuri jucate pentru naționala României, dar Florin Bratu, tehnicianul care l-a adus la Dinamo, nu a fost surprins de evoluția excelentă a fundașului, în meciul pierdut de tricolori la Middlesbrough, scor 0-1.
În exclusivitate pentru ProSport, Bratu a dezvăluit cum a ajuns Sorescu în „Ștefan cel Mare”, de la ASU Poli Timișoara.
„Există mai multe echipe din străinătate care doresc să îl transfere pe Deian Sorescu, orice antrenor și club și-ar dori un jucător cu astfel de calități. Este foarte devreme să vorbim despre plecarea lui Deian, din moment ce toate echipele sunt în vacanță”, a spus Mario Nicolae, la Digi Sport.
Florin Bratu a știut că Deian Sorescu poate fi o soluție pentru reprezentativa României și crede că fotbalistul lui Dinamo ar face față chiar și în Bundesliga sau Ligue 1.
„Nu m-a surprins evoluția și curajul lui Sorescu. Am văzut personalitatea lui la Dinamo, a fost un plus pentru echipa națională. De când l-am văzut la Timișoara, am știut că poate să crească. La ce mi-a arătat aseară, poate să facă față fizic într-un campionat de top, e important unde îi place și lui. S-ar descurca în Franța sau Germania, dar important e să ajute și bugetul clubului Dinamo”, a spus Florin Bratu, pentru ProSport.
Ajuns la Dinamo în 2018, Deian Sorescu a fost luat fără niciun ban de cei de la Dinamo, iar Florin Bratu ne-a mărturisit cum a ajuns să-l ia pe proaspătul internațional român.
„Ar trebui să plece de la Dinamo, dar trebuie ajutat și clubul, pentru că și Dinamo l-a ajutat pe Sorescu. Doar eu am crezut în el, l-am adus fără nicio sumă de transfer. L-am văzut la câteva meciuri, avea referințe bune, l-am văzut la vreo patru partide și l-am luat. L-am trimis pe Dănciulescu la Timișoara să-l semneze”, și-a adus aminte fostul mare atacant, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER